T's moon 01

moon light

iată luna

pe care mulţi o iubesc

şi o cîntă,

slăvindu-i taina luminii..

luna plină, tăcută şi grea,

ca o rană

ce nu se uită...

din vol Ingerul prizonier (mb)

raaza 2

fara frunze

In craterul amiezii

Cerul fierbinte, lăptos, argintiu.

Soarele urcă , soarele se opreşte

in creasta de foc a amiezii-

soarele coboară

un munte de jar!

Lavă pînă la genunchi,

flăcări pînă la umeri...

Creierul fierbe

in vîrtejul săbiilor strălucitoare,

in ploaia săgeţilor încinse.

Creierul nu poate uita

cum aerul dă în clocot,

cum degetele ard, ard întruna.

Să te strîng la piept, te voi arde!

Să te sărut,

cu buzele te voi arde!

cu gîndul fulgerător,

cu văpaia luminii!

Suntem condamnaţi

să ardem pînă la capăt,

pînă la ultima scînteie,

cu frunzele, cu rădăcinile!

Să cădem în arsură, in craterul amiezii!

Pe rug ne vom topi,

os lîngă os,

flacără lîngă flacară,

cuvînt lîngă cuvînt,

fum lîngă fum...

din vol Ingerul prizonier (m.b.)

falling down

dreaming a full one

just two

what is it?

raaza

T's clouds

T's pink

De atunci visăm...

Au venit călări intr-o seară de vară

şi ne-au secat izvoarele toate.

Sorbeau apa din fantîni fără oprire

cu mii de guri, pe nerăsuflate.

Nici nu voiau să ne audă

cînd ii rugam sa ne lase un strop;

ca şi cum nu mai văzuseră apele

de la Noe, de la potop.

Îsi umpleau burdufurile cît sacii

şi le aruncau pe spinări de cai...

Acum lîngă noi plîng trestiile, macii

şi ramurile cu frunze din rai.

De atunci visăm lacuri şi rîuri,

de cînd izvoarele noastre-au secat.

Şi nimeni nu ştie de unde-au venit

barbarii aceia, şi unde-au plecat...

din vol Cîntece pentru tot veninul

yellow,green and blue

yellow and blue

only two

Dreams

In albii nocturne

Ce e copilăria?

Undeva în străfundul sufletului tău,

sigur,

dar sigur în acel străfund

e un ciob

dintr-o fereastră albastră;

un mugur, o aşchie, o petală, un strop

dintr-o zi albastră;

sigur e acolo un ciob cît un bob de nisip,

cît o lacrimă,

stă ascuns,

doarme în ape adînci,

în albii nocturne...

Uneori,

cînd valurile îl scurmă,

iese deasupra,

se umple de lumină

de albastre scîntei, de flăcări solare,

şi iar coboară

în străfundul acela

al tău, călătorule,

al tău, rătăcitorule...

din vol Ingerul prizonier (mb)

Why two ?

Drumul

Pe un drum merg el şi ea.

Nu se grăbesc, se ţin de mînă, vorbesc şi rîd;

norii îi mîngîie cu răcoroase

aripi, legănate de vînt.

Se opresc, nimeni nu-i vede,

doar soarele şi norii;

se îmbrăţişează, se sărută

acolo, sub soarele orbitor,

şi pornesc mai departe

cu norii, cu umbrele...

Ajung la rîul cu ape iuţi, ameţitoare,

cu valuri care aleargă nebune

şi pe puntea înaltă, la mijlocul ei, se opresc,

se îmbrăţişează, se sărută deasupra adîncului

deasupra şuvoaielor înspumate,

şi apoi trec, ţinînîndu-se de mînă,

pe malul celălalt, de unde începe

muntele.

Urcă amîndoi pe cărare,

printre stînci, printre povîrnişuri,

nu se grăbesc, soarele e la amiază

şi pînă la vîrf mai e timp

de o îmbrăţişare, de un sărut

la mijlocul urcuşului...

Iată-i pe culme!

sub ei sunt dealurile, cîmpiile, fluviile, arborii,

pînă şi marea se poate zări în depărtări;

păsări mari îi înconjoară, tot cerul şi norii,

cînd el o strînge în braţe,

cînd ea îl sărută cu ochii închişi

de atîta lumină.

Soarele trece peste munte...

Tot amîndoi coboară, cu umbrele înserării,

nu se grăbesc, mai spun cîte-o vorbă,

e atîta pace în frunze, în pietre,în licărul stelelor,

în inimile lor bătînd laolaltă...

Şi jos în colibă,

ea adoarme cu capul pe braţul lui ,

ca pasărea într-un cuib

după un drum,

după un zbor

atît de lung...

din vol "Ingerul prizonier" (mb)

ceva roz, ceva rosu si albastru

O să vină...

Fată dragă,

spală-ţi părul în spuma izvorului,

dă-ţi cu pomada de trandafir, de iasomie,

în tăcere, alene,

cu rouă pe gene,

pune-ţi busuiocul la tîmplă,

pune-ţi cercei şi inele,

cămaşă albă, de noapte, de stele,

o să vină zburătorul

să te mîngîie, să te ciupească,

în somn să te-alinte

să-ţi şoptească la ureche

cele trei cuvinte

de care nimeni ,dar nimeni,

nu te păzeşte:

iubeşte,

iubeşte,

iubeşte!...

din vol Cîntece pentru tot veninul (mb)

Rugă

Nu înţeleg

Mă uit în jur şi nu înţeleg-

de unde atîţia bătrîni rătăcind în vîrtejuri de umbre,

atîţia copii alungaţi în infernale subterane, în abisul uitării,

cu rozătoarele împărţind întunericul, singurătatea , tăcerea ,

atîţia cîini ce traversează străzile în grabă, în zigzaguri halucinante,

de unde vin, unde se duc, ce caută, ce aşteaptă, ce vor,

de unde atîţia rinoceri de fier ce bat trotuarele, aleile,

de unde, de unde atîtea ferăstraie ce spintecă plopii, arţarii,castanii,

blînzii castani care n-au rănit pe nimeni, sălciile fecioare,

trupuri de tei , braţele salcîmilor sfîrtecate, ciuntite, schiloade,

aruncate în puhoiul unui timp orb şi surd,

atîtea mîini care înjunghie, scurmă, taie şi ard, rup şi aruncă,

de unde atîtea pumnale înfipte în arbori, în păsări, în pîine,

atîtea guri care ţipă sau latră, atîtea buze care scuipă, care şuieră,

atăta iarbă strivită, atîtea petale smulse, călcate-n picioare

pe străzi, în cimitire, pe poduri, sub copitele rinocerilor ...

De unde, de unde, de unde,

mă uit în pămînt, în apă, în aer,

şi nu înţeleg!

le soare, la nori, la calea lactee,

şi nu înţeleg,

şi nu înţeleg!...

De unde, Doamne,atîţia colţi care muşcă

din cămaşa luminii , pradă nopţii lăsînd-o,

ca un trup după moarte...

din vol Cîntece pentru tot veninul (mb)

fara nori

bujori la fereastra

Macii Domnului

rozaliu de tangara

Tangara- Calul lui Baba Novac

Tangara

Tangara este un sat pierdut printre dealurile Giurgiului, pe malul Câlniştei, nu departe de Călugăreni. Numele este turcesc – Tangâru, vine de la TANGARA, un instrument de muzică populară turcească, asemănător cu ţambalul.

Eu îi spun Tangara, sună mai frumos, parcă ar fi numele unei fete care dansează în jurul unui foc.

Aici avem o colibă cu prispă, pe un deal plin de vii şi de nuci. Se spune că pe dealurile acestea au mers călare cîndva Mihai Viteazul şi Baba Novac .

E un sat tare sărac, cu multe case din chirpici, cu drumuri prăfuite, pe care, de primăvara pînă toamna, vezi mereu copii şi bătrîni mergînd desculţi. O bătrînă pe care am văzut-o într-o toamnă,

mergînd aşa prin noroi, mi-a spus că simte mai bine pămîntul cu tălpile goale, că numai de gheaţă şi de zăpadă se teme.

Cimitirul e pe un deal, în bătaia vîntului. Sîmbăta dimineaţa , înainte de răsăritul soarelui e plin de femei care bocesc morţii. Poţi auzi un cor impresionant, aproape antic, acompaniat de cîntecele cocoşilor care anunţă răsăritul.

Nu există medic, nici farmacie. Cînd se îmbolnăveşte cineva, fie se tratează cu descîntece băbeşti, fie moare. Aproape în fiecare săptămînă se aude clopotul de înmormîntare la bisericuţa din sat. Moartea nu vine numai la capătul vieţii, e prezentă tot timpul.In multe case, în camera cea mai bună , poţi vedea cîte un sicriu, cu cruce cu tot, pregătit din vreme pentru ceasul din urmă.

În nucii din vii cîntă fie privighetorile, fie mierlele sau cucii. Iar graurii dau bieţilor tangarezi cea mai mare bătaie de cap. Stoluri imense se năpustesc asupra viilor şi dacă nu ai pus sperietori de nădejde rămîi cu butoiul gol şi cu inima zdrobită. In fiecare toamnă se dă un adevărat război, mai ceva ca pe vremea turcilor, cu aceşti duşmani înaripaţi, care, dacă n-ar fi atît de hrăpăreţi, ar fi nişte păsări simpatice.

Nopţile de vară sunt mirifice: mii de greieri te asurzesc cu cîntecul lor ce umple parcă pîmîntul şi cerul imens, plin de stele. Greierii sunt peste tot, în iarbă dar şi în case, poţi adormi lîngă un greiere care îţi cîntă la ureche , aproape de pernă.

Vecinul meu e Sandu, potcovarul. Se scoală în fiecare noapte la ora 3 şi începe să bată nicovala în fierărie, pregătind potcoavele pentru ziua ce vine. Dimineaţa vezi la poarta lui cai mari, negri sau albi, arămii sau suri, aduşi la potcovit. Se ştie că noaptea nevăstuicile împletesc coamele cailor, dînd de furcă ţăranilor care cu greu mai descurcă ceea ce au legat pe întuneric harnicile şi incredibilele tesătoare.

Găinile, cocoşii , curcile, bibilicile nu au adăpost făcut de mîna omului. Seara se adună de pe drumuri, de prin grădini şi se urcă fie într-un măr de prin curte , fie într-un salcîm de lângă casă. Acolo stau, pe cîte o creangă, singure, sau unele lîngă altele, fie că noaptea plouă, fie că ninge.Iarna par, printre crengile albe, nişte bulgări mari de zăpadă, cu ciocuri roşii, aburinde. De mai multe ori pe noapte copacii din sat cîntă! Cocoşeşte....

Vara satul miroase a caise , a pepeni şi a fîn cosit, iar toamna vîntul răspîndeşte de prin vii parfumul strugurilor copţi . Din struguri iese un vin sălbatic, roşu ca sîngele întunecat, un vin curat, absolut ecologic, căci nimeni nu stropeşte viile, numai ploile le răcoresc ciorchinii, noaptea, la lumina fulgerelor, iar ziua soarele le coace , le dă putere şi dulceaţă prin suflarea vîntului.

Dacă vii la Tangara, la numai 40 de km de Bucureşti, ai impresia că ai picat în alt secol, într-o lume pe care o credeai dispărută. Ce Europa?! Ce milleniul trei?! Nimeni nu vrea să facă nimic pentru acest loc şi pentru oamenii de aici. Nimeni, nimic. Şi nici nu se va schimba ceva în curînd.

Cei mari, prefecţi, primari, parlamentari, (rima este involuntară, mari poate rima cu orice: tîlhari, găinari,văcari,etc) au alte griji: ce culoare să aibă marmura de la parterul vilei, cît de mare să fie jacuzzi-ul, cum să schimbe jeep-ul vechi de un an cu altul nou şi argintiu, cum să le crească teşchereaua la băncile din Honolulu.

Aşa că o să aud mereu clopotul de la biserică sunînd a moarte, caii nechezînd în nopţile cu lună, cocoşii cîntînd prin corcoduşi, sub stele, şi o să văd iezii jucîndu-se, ca într-o poezie de Blaga, printre mormintele din cimitirul de pe deal...

E o lume pierdută, anonimă , uneori veselă, alteori tristă, de care mă leagă ceva , greu de spus ce. Poate greierul rătăcit prin cotloanele colibei, poate macii, miile de maci, care mîngîie cu petalele lor roşii spicele ţepoase ale lanurilor de grîu, poate bătrîna care se duce în zori la cimitir ţinînd în mînă o oală de lut în care arde un bob de tămîie pentru sufletul morţilor...

Ritual

M-aş întoarce în ţara nimănui,

să-mi mătur coliba, să hrănesc vrăbiile,

cu milă mantaua s-o atîrn într-un cui

şi la grindă ocheanul şi săbiile

ştiu că aici au pierit toţi lăstunii,

săgeţile lor nu mai străpung lumina...

poate că soarele nostru se întunecă,

poate că a mea este vina...

îmi rămîn corcoduşii învingători

şi fîntîna în care agale îşi scutură

frunzele reci cînd noaptea mai sorb

stelele din ciutură.

pînă la iarnă mă voi mulţumi cu puţinul,

din orice fir de iarbă voi trage foloasele,

gustînd sarea , pîinea şi vinul,

să se bucure rădăcinile, oasele...

din vol Cîntece pentru tot veninul (mb)

Tangara/Curtea lui Grigore

Vom trăi şi vom vedea

Podoaba

Poate că suntem un neam blestemat,

să ne ardă soarele, să ne măture apele,

poate că asta ne este podoaba,

să ne conducă boii şi caprele.

Ne batem în piept cu pumnul de ceară,

şuierăm printre dinţi a pagubă-n toate;

şi ce legănare! un pas înainte,

şi doi înapoi, cu ochii la spate.

Am putea uneori să fim împreună,

să-mpingem căruţa nătîngă şi grea,

dar braţele moi ne atîrnă la brîu

cînd unul e „hăis” şi altul e „cea”.

Un cîntec nu ştim, să ne pună pe jar,

de lemn e timpanul în biata ureche,

şi bem din pahare doar zaţul amar

Şi visele noastre-s lovite de streche.

O turmă năucă pe-un plai despuiat,

aşa am ajuns, să ne măture apele,

poate că asta ne este podoaba,

să ne conducă boii şi caprele!...

din vol Cîntece pentru tot veninul (mb)

vrăbiuţe

Galben de Gorneni

rasarit la Tangara

spring

Doar El...

Nu există cuvinte în nicio limbă,

Vorbele n-au niciun sens,

Nu pot cuprinde, nici spune durerea

Din ziua Morţii , din acel chin imens.

Nu există sunet să pătrundă

Pînă la şuierul biciului lovind cu ură,

Pînă la tremurul braţelor, Crucea strîngănd

În cea mai cumplită arsură.

Nu e ochi să vadă cum lumina se stinge,

Cum soarele de cărbune ajunge,

Cum din Trupul fără scăpare

Curg rîuri de sînge.

Nu e cuvînt să arate

Cum prin întunecatul tunel,

Printre şuvoaie de venin,prin întuneric,

Pe trepte de foc mai urcă doar El.

Şi cu toate acestea pe Cruce,

Cînd degetele îi devin inerte,

El se mai roagă o dată, Tatălui şoptind,

Pe toţi să îi ierte!...

din vol Vecernii

Am visat

Am plîns şi mîngîierea n-a venit,
Am strigat şi ecoul nu s-a întors la mine,
Am aşteptat şi nimeni nu m-a căutat,
Am visat şi nimic nu s-a întîmplat,
Am vrut să plec, dar nu aveam unde,
Am vrut să scriu, dar nu aveam cui...

Am luat hotărîrea
Să-mi cau îngerul,
Să rămîn cu el...

din vol Ochiul lui Adam

Fără îndurare

Un veac beteag şi fără îndurare
ne toarnă-n cuiburi ploile cu sare...

De colţii reci ai vîntului se teme
grădina cu lumini şi crizanteme...
În crinii goi vecia se usucă,
iubirea fuse-n vară o nălucă.

Pe-un ţărm pustiu palpită uneori
doar amintiri, ca solzii sclipitori...

Lăutele-au tăcut de mult şi pînă
la miez de noapte nunta se amînă.

În rochii albe, strînse cu sfială,
mirese-aşteaptă-n frig la catedrală...

din vol Ochiul lui Adam

Cum se pune punct

După ce îţi pierzi iubita neiubitoare

pui punct.

După ce focul cenuşă ajunge

se pune punct.

La trezire, după zboruri stelare,

vine o dimineaţă neagră,

după punct.

După ce a scris povestea,

cum a fost odată ca niciodată,

a tăcut, a pus punct.

Au văzut marea, au îmbrăţişat-o,

s-au topit în valuri fierbinţi,

şi la ţărm, în nisip, în amurg,

au pus cu degetele reci

punct.

După rîs, după plîns

vine punctul.

De teamă,de disperare, de urîţenie,

pui punct.

Dar nicicînd, nicăieri, să nu pui punct

după tine...

din vol Cîntece pentru tot veninul

Cogito

Totul e fals:
că azi e vineri după joi,
că Everestul bate recordul singurătaţii,
că amorul era plin de vrajă pe vremea faraonilor,
că tu mă auzi cînd îţi vorbesc
printre gratiile cuvintelor somnambule,
că horoscopul anunţă mileniul fericirii
cînd luna face striptis pentru filozofii apatici
care încă mai scurmă cu unghia pe întuneric
în pereţii unui craniu de lut...


Aşadar e cum îţi spun:
uneori ghilotina e cu happy-end,
uneori e tare frig în paradisul nostru
contemporan,
unde hipopotamii sunt invincibili
la zborul de la răsărit la apus
şi retur
iar libelulele ţin cură de slăbire
în pustiu...

din vol Ochiul lui Adam

Poze si pozne

Pozele sunt din albume mele vechi. Le şterg de praf, le scot la lumină...Imi plac norii, munţii,zăpada, marea,macii din grîu, pisicile adormite pe prispa colibei, iarba, fluturii zăpăciţi de soare.... Prefer parfumul florilor de salcîm, dar nu se poate fotografia...Acum mi-am cumpărat un aparat foto făcut de samurai. Abia aştept să pozez un curcubeu, sau o vrabie care visează...
Poznele sînt poeziile , sînt săgeţile care îmi scapă dintr-un arc din lemn de corcoduş, şi care se rătăcesc , unele prin lună, altele prin nisipul din pustiul lui Tutancamon, altele mai aproape, prin tufişurile de pe malul Dîmboviţei...

Anotimpuri colosale

Senzaţia este, desigur, a mea:
Trăim anotimpuri colosale!
Parcă am fi fantastici schiori
În chiot pornind pe o stîncă la vale.

Vai, ochii cum ne ard la coborîş!
N-o să pierim - pămîntul e sferic!
Pe stele de puf, în zăpezi plutitoare,
Vom ateriza în întuneric.

Pe lîngă noi fug mări şi pustiuri,
O avalanşă trăsnită ne-mpinge,
Dar iute vine gîndul în zbor -
Că muntele nostru e-o minge.

Un glob cenuşiu cu miezul magnetic,
De care ne desprindem pe rînd...
Ce anotimpuri colosale! - strigau
Schiorii aceia, coborînd, coborînd...

din vol Scrisori din labirint



Plutind pe valuri

Amor se pierde, plutind pe valuri reci
fără apărare, în mijlocul mării;
cu dinţii mai strînge o zdreanţă roşie
din colacul salvării...


Pluteşte agale printre meduze.
E piele şi oase, de muşchi nici urmă,
undeva pe la piept, între coaste,
peştii îl scurmă.


Un nor maroniu îi aruncă
o umbră pe faţă;
cîndva călătorul acela îi dăruise
o lună iubeaţă...


Curg ultimii stropi
de lacrimi,de sare;
un val mai lacom îl fură
cu totul în mare...


din vol Scrisori din labirint

Zbor de lumină

Ei doi ar fi fost o pereche de aur.
El, vînător cu arcul în abisuri, rătăcitor şi singur,
ea pasăre sihastră, ţesîndu-şi cuibul
în mătasea verde a frunzelor, aşteptîndu-l
în umbra adîncă, zile şi nopţi...

N-a venit în iureşul primăverii,
nici vara în zumzetul soarelui,
nici toamna păşind pe covoare de brumă albastră...

Acum e aproape iarnă.
Frunzele s-au prăbuşit în uitare şi somn.
pădurea se leagănă în vînt,
luna se prelinge pe crengi sclipitoare...

Doarme în cuibul rece o pasăre albă...

Iată-l, vînătorul soseşte cu arcul pe umăr,
iată-l, de departe venind prin ierburi înalte,
iată-l, o mîngîie lăcrimînd, o sărută pe aripi...

Iată-i săgeata în zbor de lumină...

din vol Scrisori din labirint

Rezist

Da, eu rezist la maratonul mileniului trei,
sînt din fier-beton, din scîntei,
am tălpi de granit şi nervi de oţel,
m-am integrat perfect la galop,
creierul îmi merge non-stop
şi pielea mi-e unsă bine
cu toate alifiile, cu ceară de-albine...

Sînt şi acţionar la banca SF (Sacul Fericirii),
poemele mele vor fi o avere,
se vor vinde pe valute multicolore,
pe cuie, pe ovăz, pe sîmburi de mere...

Da, eu rezist intemperiilor guvernelor impotente,
poate să plouă, să mă ningă,
primul-ministru n-o să mă-nvingă
nici la înserare cînd,
scrîşnind din dinţi, din măsele,
îmi va trimite taxa pe lună, pe stele!...

din vol: Scrisori din labirint

Popor viteaz

Noi sîntem poporul cu gură vitează:
O, dolce vita! O, dulce amor!
O, adormire care vii la amiază,
O, vinule drag, cum ne cînţi din ulcior!

Pleca-vom la luptă cu steaguri cît sacul
Şi-n mînă vom ţine stacane de lut,
Iar timpul duşman opri-va atacul
La chiotul nostru înalt şi temut.

Bătrîni cavaleri, s-aducem urale
Şi ode adînce butoiului domn!
Femeia din crîşmă va pune-n pocale
Podoaba uitării şi dulcele somn...

din vol. Scrisori din labirint

Coasa cu zurgălăi

Tatălui meu

Motto:

„Proprietarii de terenuri vor

monta clopoţei la coasă

pentru a nu provoca suferinţe

vietăţilor din fîneţe.”

( din „Normele europene privind

protecţia animalelor”)

Auzi bătrîne, tataie, tăicuţule, auzi taică,

n-ai ştiut porunca gliei evropeneşti

şi cu coasa fără zurgălăi ai speriat popîndăii, lăcustele,

ai intrat fără milă, barbarule, pe rouă, de dimineaţă,

ingrozind broaştele, şopîrlele din fîneaţă,

ai deranjat şoarecii la foale

şi greierii la corzile vocale!

Geaba zici că ei te auzeau fluierînd

a foame, a supărare, a dor,

că te ştiau toţi iepurii din răzor...

Nu, căpcăunule cu mîini noduroase,

tu învîrteai prin ierburi coporîia fatală şerpilor din rai,

cîrtiţelor ascunse , fără grai...

N-ai ştiut?

Căieşte-te, necruţătorule,

călăule fără sentiment,

fără continent,

fără grijanie...

Cere-ţi iertare, du-te iute la spovedanie,

fii demn, fii curajos, fii spartan,

mergi iute la popa cel mare...

din Vatican!

Şi spune-i, bătrîne,

pe cel mai sfios ton,

că de va mai fi vreo fîneaţă,

de va mai fi rouă pe lume,

vei pune la coasă claxon!

(din vol Cîntece pentru tot veninul)

Şah orb

Sînt regele bătrîn şi alb, rătăcind în uitare
Şi regina mă ceartă întruna;
Calul meu bălan roade un munte de sare
Cu copitele scurmă, ba ţărîna, ba luna.

Nebunii mei dragi vînează meteori
În amurg, la răscruce de stele,
Din turn îi zăresc în zbor uneori,
Prin spirale de aur, prin albastre inele.

În cîmpul rece, pîndind din zăpadă,
Simt cum vrăşmaşii săbii alintă;
Şi văd regina neagră, fugind după pradă,
Spre mine venind, ca o fiară la ţintă.

( din vol Scrisori din labirint)

Poate

Nu în oglinda zîmbitoare te vezi
şi nu eşti tu acela care se încruntă,
ci în altă privire, într-un ochi nevăzut,
se arată umbra-ţi căruntă.

Nu în fericire te trădează chipul,
nici în apa limpede, înşelătoare,
poate prin sînge să te luminezi,
poate în rana ce doare.

Nu-ţi cîntă inima visul sub lună,
şi nici proslăvind cîte-o stea;
poate prin fulgere , prin furtună,
poate prin lacrimi vei învia...

din vol :Cîntece pentru tot veninul

Joc de scenă

La bîlciul nostru chorii trag la ţintă
şi surzii cîntă hora la ţambal;
femeia-silicon e-un ideal
şi proştii cu idei mereu se-alintă.

Temuţii regi sunt peştii şi samsarii
cu caramele verzi în buzunar;
sminteala se serbează-n călindar
şi fluieră a pagubă pîndarii.

Bătrîne dame vin la carnaval
înfăşurate-n rochii de cadîne;
de frig, ciobanii tremură la stîne
suflîndu-şi odiseea în caval...

Pe scenă-s numai patime şi vise,
Noi bem cu moartea ceaiul în culise...

(din vol Ochiul lui Adam)

Tunelul

Guvernul ne îmbie cu slove şi porunci,
Cu roze ne îmbată, că atunci,
Cînd în tunel va răsări lumina,
De toate vom avea, şi vinul, şi slănina...

Norodul nu ascultă, şi-n derivă,
Mai crede doar în grîul din colivă.
Cameleonul, ce-i acum ministru,
Ne-aruncă-n geam culorile, sinistru...

In brutării, bătrîni uscaţi se-agaţă
De un covrig, ca de un fir de aţă.
Cînd unul piere, tot acel ministru
Îi taie vesel numele-n registru...

Doar în pămînt bunica mea-i senină,
Ea văzut de mult tunelul cu lumină...
(din vol. Ochiul lui Adam)

Chipul

Numai cu tine aş putea împlini
visul ce-l ard ca un faur:
să te-nfăşor, să te leg
cu lanţul fierbinte, de aur...

N-ai să rămîi! Din robie,
rănită, vei cere scăpare.
În valea plîngerii vei pleca,
cum eşti călătoare...

N-am să te caut! Fără tine
nici paşii nu-i mai duc în nisipul
unei mări încercate, cînd luna
prin valuri îţi mai caută chipul... (din vol Ochiul lui Adam)

Elegie

Sunt lupul singuratic ce-am rămas...
prin verdele pădurii trec mai rar,
bat străzile cu cîinii de pripas
şi uneori pierd nopţile la bar.

Mi-e dor de luna albă ca de var,
cînd stam între poiene la popas;
prin verdele pădurii trec mai rar,
sunt lupul singuratic ce-am rămas...

Tăcerea mi-a răpus şi patima şi glasul,
măsor singurătatea cu ochii şi cu pasul
şi toate cîte ştiu sunt taine fără rost...

Iar unii rîd: un lup bătrîn şi prost!
A părăsit pădurea şi bîntuie oraşul
cu cîinii de pripas şi fără adăpost!... ( din vol. Ochiul lui Adam)

Introduction

Iata-mă şi cu blog! E ca la serbare. Te sui pe scenă, spui poezia...La prima strofă începi să gâfâi, la a doua te poticneşti, te uiţi speriat în jur, te trec toate răcorile... Spectatorii aşteaptă, îşi dau coate, tu o iei de la capăt, şi ajungi în galop la ultima strofă, faci o plecăciune şi fugi în spatele cortinei. Se aud cîteva aplauze şi dacă ai curajul să mai tragi cu ochiul spre sală poţi vedea că unii cască, iar alţii au ieşit deja la o ţigară pe-afară...
Eu n-o să spun poezii, am în cap o trăsnaie şi mai mare - LE VOI SCRIE! Si le voi lipi pe foaia blogului, sau pe coaja plopului,ca la gazeta de perete! Să le citească cine-o vrea şi cine nu va avea altceva mai bun de făcut. Dacă cineva va crede că merită să mai sucesc peniţa în călimară , atunci viaţa se complică, ne punem serios pe treabă, tragem cu praştia în stele, ridicăm ancora şi urcăm pe corabie toţi năucii, toţi lunaticii, bineînţeles luînd cu noi o mie de mirese , să facem în ciudă sirenelor , care vor plînge de disperare.