Un veac beteag şi fără îndurare
ne toarnă-n cuiburi ploile cu sare...
De colţii reci ai vîntului se teme
grădina cu lumini şi crizanteme...
În crinii goi vecia se usucă,
iubirea fuse-n vară o nălucă.
Pe-un ţărm pustiu palpită uneori
doar amintiri, ca solzii sclipitori...
Lăutele-au tăcut de mult şi pînă
la miez de noapte nunta se amînă.
În rochii albe, strînse cu sfială,
mirese-aşteaptă-n frig la catedrală...
din vol Ochiul lui Adam
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment