Cum se pune punct

După ce îţi pierzi iubita neiubitoare

pui punct.

După ce focul cenuşă ajunge

se pune punct.

La trezire, după zboruri stelare,

vine o dimineaţă neagră,

după punct.

După ce a scris povestea,

cum a fost odată ca niciodată,

a tăcut, a pus punct.

Au văzut marea, au îmbrăţişat-o,

s-au topit în valuri fierbinţi,

şi la ţărm, în nisip, în amurg,

au pus cu degetele reci

punct.

După rîs, după plîns

vine punctul.

De teamă,de disperare, de urîţenie,

pui punct.

Dar nicicînd, nicăieri, să nu pui punct

după tine...

din vol Cîntece pentru tot veninul

Cogito

Totul e fals:
că azi e vineri după joi,
că Everestul bate recordul singurătaţii,
că amorul era plin de vrajă pe vremea faraonilor,
că tu mă auzi cînd îţi vorbesc
printre gratiile cuvintelor somnambule,
că horoscopul anunţă mileniul fericirii
cînd luna face striptis pentru filozofii apatici
care încă mai scurmă cu unghia pe întuneric
în pereţii unui craniu de lut...


Aşadar e cum îţi spun:
uneori ghilotina e cu happy-end,
uneori e tare frig în paradisul nostru
contemporan,
unde hipopotamii sunt invincibili
la zborul de la răsărit la apus
şi retur
iar libelulele ţin cură de slăbire
în pustiu...

din vol Ochiul lui Adam

Poze si pozne

Pozele sunt din albume mele vechi. Le şterg de praf, le scot la lumină...Imi plac norii, munţii,zăpada, marea,macii din grîu, pisicile adormite pe prispa colibei, iarba, fluturii zăpăciţi de soare.... Prefer parfumul florilor de salcîm, dar nu se poate fotografia...Acum mi-am cumpărat un aparat foto făcut de samurai. Abia aştept să pozez un curcubeu, sau o vrabie care visează...
Poznele sînt poeziile , sînt săgeţile care îmi scapă dintr-un arc din lemn de corcoduş, şi care se rătăcesc , unele prin lună, altele prin nisipul din pustiul lui Tutancamon, altele mai aproape, prin tufişurile de pe malul Dîmboviţei...

Anotimpuri colosale

Senzaţia este, desigur, a mea:
Trăim anotimpuri colosale!
Parcă am fi fantastici schiori
În chiot pornind pe o stîncă la vale.

Vai, ochii cum ne ard la coborîş!
N-o să pierim - pămîntul e sferic!
Pe stele de puf, în zăpezi plutitoare,
Vom ateriza în întuneric.

Pe lîngă noi fug mări şi pustiuri,
O avalanşă trăsnită ne-mpinge,
Dar iute vine gîndul în zbor -
Că muntele nostru e-o minge.

Un glob cenuşiu cu miezul magnetic,
De care ne desprindem pe rînd...
Ce anotimpuri colosale! - strigau
Schiorii aceia, coborînd, coborînd...

din vol Scrisori din labirint



Plutind pe valuri

Amor se pierde, plutind pe valuri reci
fără apărare, în mijlocul mării;
cu dinţii mai strînge o zdreanţă roşie
din colacul salvării...


Pluteşte agale printre meduze.
E piele şi oase, de muşchi nici urmă,
undeva pe la piept, între coaste,
peştii îl scurmă.


Un nor maroniu îi aruncă
o umbră pe faţă;
cîndva călătorul acela îi dăruise
o lună iubeaţă...


Curg ultimii stropi
de lacrimi,de sare;
un val mai lacom îl fură
cu totul în mare...


din vol Scrisori din labirint

Zbor de lumină

Ei doi ar fi fost o pereche de aur.
El, vînător cu arcul în abisuri, rătăcitor şi singur,
ea pasăre sihastră, ţesîndu-şi cuibul
în mătasea verde a frunzelor, aşteptîndu-l
în umbra adîncă, zile şi nopţi...

N-a venit în iureşul primăverii,
nici vara în zumzetul soarelui,
nici toamna păşind pe covoare de brumă albastră...

Acum e aproape iarnă.
Frunzele s-au prăbuşit în uitare şi somn.
pădurea se leagănă în vînt,
luna se prelinge pe crengi sclipitoare...

Doarme în cuibul rece o pasăre albă...

Iată-l, vînătorul soseşte cu arcul pe umăr,
iată-l, de departe venind prin ierburi înalte,
iată-l, o mîngîie lăcrimînd, o sărută pe aripi...

Iată-i săgeata în zbor de lumină...

din vol Scrisori din labirint

Rezist

Da, eu rezist la maratonul mileniului trei,
sînt din fier-beton, din scîntei,
am tălpi de granit şi nervi de oţel,
m-am integrat perfect la galop,
creierul îmi merge non-stop
şi pielea mi-e unsă bine
cu toate alifiile, cu ceară de-albine...

Sînt şi acţionar la banca SF (Sacul Fericirii),
poemele mele vor fi o avere,
se vor vinde pe valute multicolore,
pe cuie, pe ovăz, pe sîmburi de mere...

Da, eu rezist intemperiilor guvernelor impotente,
poate să plouă, să mă ningă,
primul-ministru n-o să mă-nvingă
nici la înserare cînd,
scrîşnind din dinţi, din măsele,
îmi va trimite taxa pe lună, pe stele!...

din vol: Scrisori din labirint

Popor viteaz

Noi sîntem poporul cu gură vitează:
O, dolce vita! O, dulce amor!
O, adormire care vii la amiază,
O, vinule drag, cum ne cînţi din ulcior!

Pleca-vom la luptă cu steaguri cît sacul
Şi-n mînă vom ţine stacane de lut,
Iar timpul duşman opri-va atacul
La chiotul nostru înalt şi temut.

Bătrîni cavaleri, s-aducem urale
Şi ode adînce butoiului domn!
Femeia din crîşmă va pune-n pocale
Podoaba uitării şi dulcele somn...

din vol. Scrisori din labirint

Coasa cu zurgălăi

Tatălui meu

Motto:

„Proprietarii de terenuri vor

monta clopoţei la coasă

pentru a nu provoca suferinţe

vietăţilor din fîneţe.”

( din „Normele europene privind

protecţia animalelor”)

Auzi bătrîne, tataie, tăicuţule, auzi taică,

n-ai ştiut porunca gliei evropeneşti

şi cu coasa fără zurgălăi ai speriat popîndăii, lăcustele,

ai intrat fără milă, barbarule, pe rouă, de dimineaţă,

ingrozind broaştele, şopîrlele din fîneaţă,

ai deranjat şoarecii la foale

şi greierii la corzile vocale!

Geaba zici că ei te auzeau fluierînd

a foame, a supărare, a dor,

că te ştiau toţi iepurii din răzor...

Nu, căpcăunule cu mîini noduroase,

tu învîrteai prin ierburi coporîia fatală şerpilor din rai,

cîrtiţelor ascunse , fără grai...

N-ai ştiut?

Căieşte-te, necruţătorule,

călăule fără sentiment,

fără continent,

fără grijanie...

Cere-ţi iertare, du-te iute la spovedanie,

fii demn, fii curajos, fii spartan,

mergi iute la popa cel mare...

din Vatican!

Şi spune-i, bătrîne,

pe cel mai sfios ton,

că de va mai fi vreo fîneaţă,

de va mai fi rouă pe lume,

vei pune la coasă claxon!

(din vol Cîntece pentru tot veninul)

Şah orb

Sînt regele bătrîn şi alb, rătăcind în uitare
Şi regina mă ceartă întruna;
Calul meu bălan roade un munte de sare
Cu copitele scurmă, ba ţărîna, ba luna.

Nebunii mei dragi vînează meteori
În amurg, la răscruce de stele,
Din turn îi zăresc în zbor uneori,
Prin spirale de aur, prin albastre inele.

În cîmpul rece, pîndind din zăpadă,
Simt cum vrăşmaşii săbii alintă;
Şi văd regina neagră, fugind după pradă,
Spre mine venind, ca o fiară la ţintă.

( din vol Scrisori din labirint)

Poate

Nu în oglinda zîmbitoare te vezi
şi nu eşti tu acela care se încruntă,
ci în altă privire, într-un ochi nevăzut,
se arată umbra-ţi căruntă.

Nu în fericire te trădează chipul,
nici în apa limpede, înşelătoare,
poate prin sînge să te luminezi,
poate în rana ce doare.

Nu-ţi cîntă inima visul sub lună,
şi nici proslăvind cîte-o stea;
poate prin fulgere , prin furtună,
poate prin lacrimi vei învia...

din vol :Cîntece pentru tot veninul

Joc de scenă

La bîlciul nostru chorii trag la ţintă
şi surzii cîntă hora la ţambal;
femeia-silicon e-un ideal
şi proştii cu idei mereu se-alintă.

Temuţii regi sunt peştii şi samsarii
cu caramele verzi în buzunar;
sminteala se serbează-n călindar
şi fluieră a pagubă pîndarii.

Bătrîne dame vin la carnaval
înfăşurate-n rochii de cadîne;
de frig, ciobanii tremură la stîne
suflîndu-şi odiseea în caval...

Pe scenă-s numai patime şi vise,
Noi bem cu moartea ceaiul în culise...

(din vol Ochiul lui Adam)

Tunelul

Guvernul ne îmbie cu slove şi porunci,
Cu roze ne îmbată, că atunci,
Cînd în tunel va răsări lumina,
De toate vom avea, şi vinul, şi slănina...

Norodul nu ascultă, şi-n derivă,
Mai crede doar în grîul din colivă.
Cameleonul, ce-i acum ministru,
Ne-aruncă-n geam culorile, sinistru...

In brutării, bătrîni uscaţi se-agaţă
De un covrig, ca de un fir de aţă.
Cînd unul piere, tot acel ministru
Îi taie vesel numele-n registru...

Doar în pămînt bunica mea-i senină,
Ea văzut de mult tunelul cu lumină...
(din vol. Ochiul lui Adam)

Chipul

Numai cu tine aş putea împlini
visul ce-l ard ca un faur:
să te-nfăşor, să te leg
cu lanţul fierbinte, de aur...

N-ai să rămîi! Din robie,
rănită, vei cere scăpare.
În valea plîngerii vei pleca,
cum eşti călătoare...

N-am să te caut! Fără tine
nici paşii nu-i mai duc în nisipul
unei mări încercate, cînd luna
prin valuri îţi mai caută chipul... (din vol Ochiul lui Adam)

Elegie

Sunt lupul singuratic ce-am rămas...
prin verdele pădurii trec mai rar,
bat străzile cu cîinii de pripas
şi uneori pierd nopţile la bar.

Mi-e dor de luna albă ca de var,
cînd stam între poiene la popas;
prin verdele pădurii trec mai rar,
sunt lupul singuratic ce-am rămas...

Tăcerea mi-a răpus şi patima şi glasul,
măsor singurătatea cu ochii şi cu pasul
şi toate cîte ştiu sunt taine fără rost...

Iar unii rîd: un lup bătrîn şi prost!
A părăsit pădurea şi bîntuie oraşul
cu cîinii de pripas şi fără adăpost!... ( din vol. Ochiul lui Adam)

Introduction

Iata-mă şi cu blog! E ca la serbare. Te sui pe scenă, spui poezia...La prima strofă începi să gâfâi, la a doua te poticneşti, te uiţi speriat în jur, te trec toate răcorile... Spectatorii aşteaptă, îşi dau coate, tu o iei de la capăt, şi ajungi în galop la ultima strofă, faci o plecăciune şi fugi în spatele cortinei. Se aud cîteva aplauze şi dacă ai curajul să mai tragi cu ochiul spre sală poţi vedea că unii cască, iar alţii au ieşit deja la o ţigară pe-afară...
Eu n-o să spun poezii, am în cap o trăsnaie şi mai mare - LE VOI SCRIE! Si le voi lipi pe foaia blogului, sau pe coaja plopului,ca la gazeta de perete! Să le citească cine-o vrea şi cine nu va avea altceva mai bun de făcut. Dacă cineva va crede că merită să mai sucesc peniţa în călimară , atunci viaţa se complică, ne punem serios pe treabă, tragem cu praştia în stele, ridicăm ancora şi urcăm pe corabie toţi năucii, toţi lunaticii, bineînţeles luînd cu noi o mie de mirese , să facem în ciudă sirenelor , care vor plînge de disperare.