Drumul

Pe un drum merg el şi ea.

Nu se grăbesc, se ţin de mînă, vorbesc şi rîd;

norii îi mîngîie cu răcoroase

aripi, legănate de vînt.

Se opresc, nimeni nu-i vede,

doar soarele şi norii;

se îmbrăţişează, se sărută

acolo, sub soarele orbitor,

şi pornesc mai departe

cu norii, cu umbrele...

Ajung la rîul cu ape iuţi, ameţitoare,

cu valuri care aleargă nebune

şi pe puntea înaltă, la mijlocul ei, se opresc,

se îmbrăţişează, se sărută deasupra adîncului

deasupra şuvoaielor înspumate,

şi apoi trec, ţinînîndu-se de mînă,

pe malul celălalt, de unde începe

muntele.

Urcă amîndoi pe cărare,

printre stînci, printre povîrnişuri,

nu se grăbesc, soarele e la amiază

şi pînă la vîrf mai e timp

de o îmbrăţişare, de un sărut

la mijlocul urcuşului...

Iată-i pe culme!

sub ei sunt dealurile, cîmpiile, fluviile, arborii,

pînă şi marea se poate zări în depărtări;

păsări mari îi înconjoară, tot cerul şi norii,

cînd el o strînge în braţe,

cînd ea îl sărută cu ochii închişi

de atîta lumină.

Soarele trece peste munte...

Tot amîndoi coboară, cu umbrele înserării,

nu se grăbesc, mai spun cîte-o vorbă,

e atîta pace în frunze, în pietre,în licărul stelelor,

în inimile lor bătînd laolaltă...

Şi jos în colibă,

ea adoarme cu capul pe braţul lui ,

ca pasărea într-un cuib

după un drum,

după un zbor

atît de lung...

din vol "Ingerul prizonier" (mb)