Poate că suntem un neam blestemat,
să ne ardă soarele, să ne măture apele,
poate că asta ne este podoaba,
să ne conducă boii şi caprele.
Ne batem în piept cu pumnul de ceară,
şuierăm printre dinţi a pagubă-n toate;
şi ce legănare! un pas înainte,
şi doi înapoi, cu ochii la spate.
Am putea uneori să fim împreună,
să-mpingem căruţa nătîngă şi grea,
dar braţele moi ne atîrnă la brîu
cînd unul e „hăis” şi altul e „cea”.
Un cîntec nu ştim, să ne pună pe jar,
de lemn e timpanul în biata ureche,
şi bem din pahare doar zaţul amar
Şi visele noastre-s lovite de streche.
O turmă năucă pe-un plai despuiat,
aşa am ajuns, să ne măture apele,
poate că asta ne este podoaba,
să ne conducă boii şi caprele!...
din vol Cîntece pentru tot veninul (mb)
1 comment:
De lemn ne si limba pe care o auzim si care prin antena parabolica se strecoara si la sate ... . Nu as vrea sa ai dreptate, dar... ramane speranta, chiar daca acum e in agonie lasata. Ideea cu caprele mi-a placut, m-a facut sa ma gandesc la "despartirea oilor de capre" si la care le va fi drumul de nu s-or schimba.
Post a Comment