Mă uit în jur şi nu înţeleg-
de unde atîţia bătrîni rătăcind în vîrtejuri de umbre,
atîţia copii alungaţi în infernale subterane, în abisul uitării,
cu rozătoarele împărţind întunericul, singurătatea , tăcerea ,
atîţia cîini ce traversează străzile în grabă, în zigzaguri halucinante,
de unde vin, unde se duc, ce caută, ce aşteaptă, ce vor,
de unde atîţia rinoceri de fier ce bat trotuarele, aleile,
de unde, de unde atîtea ferăstraie ce spintecă plopii, arţarii,castanii,
blînzii castani care n-au rănit pe nimeni, sălciile fecioare,
trupuri de tei , braţele salcîmilor sfîrtecate, ciuntite, schiloade,
aruncate în puhoiul unui timp orb şi surd,
atîtea mîini care înjunghie, scurmă, taie şi ard, rup şi aruncă,
de unde atîtea pumnale înfipte în arbori, în păsări, în pîine,
atîtea guri care ţipă sau latră, atîtea buze care scuipă, care şuieră,
atăta iarbă strivită, atîtea petale smulse, călcate-n picioare
pe străzi, în cimitire, pe poduri, sub copitele rinocerilor ...
De unde, de unde, de unde,
mă uit în pămînt, în apă, în aer,
şi nu înţeleg!
le soare, la nori, la calea lactee,
şi nu înţeleg,
şi nu înţeleg!...
De unde, Doamne,atîţia colţi care muşcă
din cămaşa luminii , pradă nopţii lăsînd-o,
ca un trup după moarte...
din vol Cîntece pentru tot veninul (mb)
2 comments:
Padurea, un miracol al dumnezeirii,
Ce numeni nu tine de seama
Ce se poate intampla peste un timp atat de scurt,
Va disparea odata cu padurea, amintirea.
Amitirea la surasul animalelor si a frunzelor copacilor,
Care a fost odata cu iubirea oamenilor,
O lumina in inima lumii noastre bune apuse,
Ce ardea cu flacara verde peste toti necredinciosii!
Lumea vietuitoarelor a existat, a fost
Dar mai este, dar poate va fi
langa noi in privirea ce a fost
A fost verzuia padure iubita candava de toti!!!
(Aveti poezii care imi plac si sa le recitesc!!! NUME: o eleva!)
Ca sa mentin registrul, am sa raspund si eu acestei poezii tot prin versuri.Nu sunt atat de priceputa la rime asa cum sunt atunci cand vine vorba de fotografie, dar, cu voia dumneavoastra si cu speranta ca luni nu voi deveni "victima" propriilor mele cuvinte (o poezie pentru bac as comenta-o cu cea mai mare placere... :D ), o sa-mi afisez in cele ce urmeaza "creatia", nebotezata inca...
Ai spune cǎ diavolul, din smoala încinsǎ ce-i mângâie pântecul,
zâmbeşte hain si plin de mândrie, cu gheara-şi alinǎ stânca, secatǎ
si veche, acolo unde Dumnezeu i-a pus omului sufletul...
blestemat de tot neamul acesta flǎmând incepi sǎ te-ntrebi
Spurcatu-i de vinǎ? al lui a fost Jocul?...
Dar te-ntorci sa priveşti uscatul cu gloata-i urâtǎ , orbitǎ deja,
şi nu vezi la ea nici mila nici rugǎ, ci cât de-ncordat îi e pumnul.
Mǎ-ntreb dacǎ toţi au ochiul pǎgân, sau nu pot, nu vor sǎ vadǎ
cǎ Cel ce Le-a dat viaţǎ din timpuri, rǎbdarea acum greu le-o cearcǎ.
Post a Comment